Over and out, ca s-a strigat „ Bravo, ai sthil! ”

 Ne-am obisnuit sa radem de cei care, marturisit sau nu, se uita la seriale turcesti, coreene sau tot felul de reality-show-uri. Asta pana cand ne trezim si noi prinsi in  tot felul de  povesti mediatice, unele fara discutie  regurgitabile, dar care devin atat de  adictive, incat continuam sa ridicam ratingul, in ciuda oricaror alarme sau argumente logice sa nu facem asta.

        M-am indeletnicit o vreme – cu voluptate superficiala (dar intensa) – cu un serial care parea ca mi-a furat mintile: Orange is the new black. Ultimul sezon l-am urmarit subtitrat in engleza, atat de tare asteptam  deznodamantul. In loc de asta, serialul avea o continuare, numai ca evenimentul urma sa se produca peste vreo doi ani. Am avut un moment dezagreabil, asa ca mi-am propus ca niciodata sa nu mai cad prada unui astfel de moment. 

       Dar cum nu-i bine sa spui ca niciodata nu vei mai face ceva, ei bine, m-am trezit si mai rau - acum urmaresc in aceeasi parametri, o emisiune al carui continut n-are nicio treaba cu titlul, asta in conditiile in care eu fac parte din specia aceea de fiinte care atunci cand se duc la shopping,  probeaza rochiile la ochi si plang  acasa de cat de rau le sta.

         Ce sanse erau ca eu sa devin co-dependenta de Bravo ai stil?

        Dar cere timp, rabdare, empatie, altruism, persuasiune, sa iesi din negare si sa  realizezi evidentul.  Exact elementele care imi lipsesc din valiza. 

        Si cand te gandesti ca aproape ma lasasem de viciul asta, cand elementul declansator a constat in lansarea pe un grup a catorva comentarii amarate, la finalul unei emisiuni, de buna mea prietena. 

 Dar dintre chestiile pe care le avem in comun, singura ce m-ar putea activa si din somnul cel mai profund este acel dement simt al umorului, absolut particular.

Yours truly, Mara Orendi.

      Incepe gala, sa facem pariurile si sa se amestece cartile!