Monday, May 15, 2017

Ganduri desperecheate

Ploaia ma gaseste uitandu-ma peste niste acte, pe o banca in parc, in timp ce astept sa se deschida portile acelei institutii la care ajungi doar cu invitatie oficiala si intri abia dupa ce bate ora exacta. 
Sunt invitata sa ofer un  punct de vedere legat de actiunile comise acum cativa ani de niste unii, care s-au imaginat vatafi pe tarlaua nimanui, si  pe care, la vremea aceea, am incercat, fara succes, sa le combat.
De vreo doi ani exersez detasarea de subiect, desi nu-mi iese mai niciodata.
De fiecare data imi amintesc in paralel, atat de mentinerea ostentativa pe pozitii a majoritatii acelora care au produs toate nenorocirile astea, cat si de moartea Zanei, de alienarea lui Kitz, de demisia Catiuskai, sau de plecarea Ciociosicai. Si impresia generala ca orice ai face, nici cel mai neinsemnat dintre acesti gainari nu poate fi oprit sa fenteze legea, pentru ca ei toti sunt dati cu praf de stele, si de aceea nu li se poate intampla nimic.
Motiv pentru care nu-mi explic  invitatia asta, venita atat de tarziu, si mult dupa ce lucrurile au inceput sa aiba o dinamica proprie.
Bine, sa nu exageram. Lucrurile nu s-au schimbat atat de mult incat sa abandonam ideea ca integritatea e un lux pe care nu si-l permite toata lumea. 
 Azi ma simt captiva altor epoci, imi doresc sa mai pot sa fumez macar o tigara, sa inhalez fumul ala nociv si sa ma eliberez de toate temerile. As vrea sa am iar curajul de altadata, cand nu gandeam de doua ori inainte sa-i dau dracului pe  toti, si-o faceam asumat, fara sa ma gandesc la consecinte. Care da, sigur ca exista!
Azi am chef s-o ard asa, un pic atee, pentru ca asa vreau. 
Eu nu am avut niciodata timp, niciodata n-am fost acum. 
Am fost cand prea devreme, cand prea tarziu. 
Cateodata aparem in vietile altora cand nu suntem doriti, apoi vine timpul potrivit, dar noi suntem deja altundeva. Radem ca prostii cand nu e cazul, dar suntem seriosi cand e de ras.
Poate ca drama nici n-ar exista daca nu i-am crea habitatul necesar. 
 

Am iesit din cladire cu o stare de spirit imperfecta, un amestec de regret si vag entuziasm.
Imi place ritmul in care ploua, ma face sa-mi doresc sa uit un pic de lume, iar lumea sa uite un pic de mine.
Orasul imi va murdari pantofii. Pantofii se vor razbuna pe mine si ma vor strange. Eu ma voi razbuna pe ei, dand cu ei in fiecare piatra mai rasarita pe care voi calca. 
Ce dracu' e  atat de gresit setat  la mine,  de chiar nu ma nimeresc niciodata in locul potrivit, la momentul potrivit? Tocmai azi, cand m-a lovit nihilismul, am fost pusa sa jur cu mana pe Biblie cum ca voi spune adevarul, si doar adevarul. 
Scot copia declaratiei de intentie (oare adevarul spus cu omisiuni ramane tot adevar?), si dintr-o data imi imaginez ca tot ce ating, se descompune in mii de bucatele si se pierde.
Pana la urma viata se rezolva ca si ecuatiile- cand aflam ce-i cu necunoscuta.



No comments: