Ar
fi trebuit sa ma obisnuiesc pana acum cu nesimtirea unora cu care ma
intersectez aproape zilnic, dar n-am prea reusit sa-mi ies din
coordonate.
Desi
am constatat ca zilele in care am ghinionul sa am de-a face direct cu
astfel de specimene incep prost, si-i musai sa se termine si mai
prost.
Perioada
de concedii ne adauga la responsabilitati si coordonarea altor
departamente. Asa se face ca atunci cand imi vine randul sa performez,
preiau si atributiile contabilului sef, care implica si gestionarea
unei parti din administrativ.
Cel
mai nasol e cand e offline si No1, pentru ca atunci ciocnirile dintre
compartimentele aflate in exercitiul functiunii se desfasoara ca dupa
legile nescrise ale unor local kombat. Cu ea prin preajma, nimeni nu
maraie mai mult decat ii permite botnita. In lipsa ei, orgoliile
reprimate dau nastere unor situatii care mai de care mai nastrusnice.
Imi
fac debutul intr-una din -recunosc- putinele zile aglomerate ale
acestei perioade, si pe deasupra cand toata lumea pare ca s-a trezit cu
maieul pe dos.
Primul
puseu de orgoliu mi-l administreaza Oblio, care trimis la banca sa
incaseze un cec, se intoarce fara glorie, dar plin de spume, deoarece nu
i s-a scanat un cod de bare de pe un document. Asta in conditiile in
care ii semnasem doua exemplare, special pentru evitarea unor astfel
de situatii,iar treaba lui se rezuma la a inlocui un document cu altul.
Plecat
bou, intors vaca, ma anunta oficial ca refuza sa-si mai plimbe o data
anatomia in vederea ridicarii banilor, desi scopul scurtei sale
rechemari din concediu era strict legat de acest aspect. Randament
zero.
N-am timp sa-i raspund, ca din directie mi se transmite ca s-a aprobat bugetul, si sa trimit pe cineva sa-l ridice.
Il
sun pe Flo si-l rog sa vina la mine. In timp ce intra in birou,acestuia
ii suna telefonul. Vazand cine-l apeleaza, si cunoscandu-i aceasta
latura mai bine decat mine, da pe speaker, si-mi ofera ocazia de a
asculta discutia in direct. Oblio, a carui memorie se activeaza
involuntar pentru discutiile care nu-l privesc, in timp ce pentru
chestiunile care i-ar justifica utilitatea pe postul ocupat i se
reseteaza instantaneu, ii cerea sa rezolve o chestiune minora, astfel incat sa-l puna in situatia in care sa-mi refuze solicitarea.
Fac eforturi sa nu intervin in discutie, si las la latitudinea lui sa-si stabileasca prioritatile. Flo rade, in timp ce-mi cere delegatia ca sa poata ridica bugetul.
Ii multumesc, pleaca, iar eu bifez, cam tremurat, ce-i drept, prima realizare.
Sun la HR, o rog pe Mo sa vina, in vederea transferarii banilor pe cardul persoanei ce ar fi trebuit sa-i incaseze cash.
Lucru
ce se dovedeste a nu fi foarte facil, deoarece doamna cu pricina da
dovada de mari retineri in a-si incasa in acest mod drepturile, fiind
victima la cap a unui mini-serial cu spioni. Drept urmare, incepe sa ne
povesteasca chestii legate de niste cip-uri, numarul fiarei intercalat
in nu stiu ce coduri, plus alte cateva detalii grabnic ajutatoare de
chemat Smurdul.
Pe
la sezonul 4, cand incepuse sa ne dezvaluie semnificatia cuvantului
card, citit invers, i-am intrerupt vizionarea. Deja aveam senzatia ca
si tiglele mele incep s-o ia vale, astfel ca i-am reamintit cu
amabilitate ca scopul apelului fusese furnizarea unor informatii de cu
totul alta natura.
Cronometrand tot sf-ul, am constatat ca ne-au fost rapite, absolut inutil, 15 minute din viata.
Ca
sa refac toate anexele, sa semnez documentatia si s-o retransmit
trezoreriei, am mai pierdut o alta jumatate de ora din viata.
Nimic
din acestea nu s-ar fi petrecut daca Oblio facea la momentul oportun
acea miscare din poignet, si intindea spre validare si cea de-a doua
fila de cec.
Dupa ce-am refacut tot, pana la ultima viza, apare din nou in scena personajul Oblio, revenit subit la sentimente mai bune. L-am expediat
scurt, spunandu-i ca-l voi anunta daca in aceasta viata voi mai avea
nevoie de serviciile lui. Desi nu cred. A plecat, usor bulversat de
veste.
Pe
mail, cei de la bancile cu care avem conventii imi solicitau in regim
de urgenta fisierele de salarii. Pentru ca ma ocupasem cu rezolvarea
altor tampenii, nu am avut cand sa le lucrez si le transmit, astfel ca
lucrarea asta a fost contra-cronometru.
Doar
ce-am transmis fisierele, ca apare in birou adjunctul, sa-mi spuna ca
juridicul doreste sa le transmitem un punct de vedere legat de un
proces aflat pe rol. Cum ar veni, noi sa le formulam apararea, ca sa
aiba cu ce sa-si sustina recitalul in instanta. Deoarece miza e
substantiala, nici nu ma mai obosesc sa-i spun ca asta nu e treaba
noastra, asa ca iau cheile si intru in arhiva cu Ale.
Gasim dosarele alora , si cu bratele pline de bibliorafturi, ne intoarcem in birou.
Aici
ma astepta un fost elev, a carui dorinta nemarturisita inca era sa-si
achite o taxa de reexaminare. Langa el, laborantul- baiat bun la toate
in general, si la nimic in particular, care inainte de a se volatiliza,
imi spune ca ‘’pe baiat l-au trimis alea de la secretariat, ca ele nu stiu ce sa faca cu el’’.
N-apuc sa-mi exprim nedumerirea, ca s-a si facut nevazut.
Ma intorc spre baiat sa ma lamureasca el despre ce e vorba.
Baiatul
e inalt, foarte dragut, dar s-a nascut turc. Si-a ramas oarecum asa,
ca d-aia vorbeste romana un pic mai bine decat vorbesc eu turca. Care
fie vorba-ntre noi, n-o vorbesc deloc.
Il invit sa ia un loc in spatiu, ii spun ca lipsesc putin din birou, si intru in secretariat.
Acolo, lume multa, preocupari diverse.
Secreta(u)ra
sefa e de departe cel mai dezinhibat personaj pe care am avut ocazia
sa-l cunosc in aceasta existenta. Tocmai vorbea la telefon despre o
paranghelie de week-end, la care urma sa fie miez. Celalalt exemplar
superb, manca.
Desi
am ezitari in a le intrerupe activitatile, n-am timp sa astept si o
intreb pe-a doua, ce parea mai disponibila, care-i rationamentul pentru
care mi l-au trimis pe Kaan. Cu capul golit de idei si gura plina de
mancare, imi raspunde ca nu ea, ci sefa ei l-a trimis. Ma intorc spre
cealalta, care ajunsese in punctul in care stabilea sonorizarea, si cum
nu rabdarea e punctul meu forte, n-o las sa treaca in revista toate
guitatoarele momentului, si o intrerup brutal, cu aceeasi intrebare.
In
loc de lamuriri, primesc ceva gen ‚’’nu stiu, va descurcati, voi
lucrati cu finantarile, mie imi trebuie doar dovada platii ca sa i-o
atasez la dosar, ca azi e ultima zi de depunere''. Si-si reia discutia
intrerupta mai devreme.
Raspunsul ei ma nauceste, asa ca ma intorc in birou , si iau legatura cu Andi.
Ma
gandesc ca poate ma insel, poate ca cei din contabilitatea se ocupa cu
rezolvarea acestor lucruri. Evident ca nu e cazul, si imi confirma
banuiala ca secretariatul se fofileaza sa rezolve aceasta situatie,
ambele fiind intr-o totala necunostinta de cauza. Dar pentru ca
era deja tarziu, fiind si ultima zi de depunere a dosarelor de
reexaminare, am hotarat sa incercam sa rezolvam. Si-asa am sunat pe
la toate centrele de examen unde cunosteam pe cineva, ca sa aflam care-i
procedura. Dupa ce reusim sa ne edificm, facem o medie a informatiilor,
stabilim un cuantum si ne luam la revedere, urandu-i concediu placut.
Dau dispozitia de incasare catre casierie, si-aici, alta surpriza!
Casierul
a plecat in concediu, dar n-a facut predarea documentelor, iar
registrele, inclusiv chitantierul, sunt securizate in alt birou. In
aceste conditii, cu toata bunavointa, nu putem atasa dovada achitarii
taxei. Kaan, sorry, but nema dosar, nema examen.
Ne
gandim la o solutie de avarie si stabilim sa solicitam un
nou chitantier, urmand ca ulterior sa anulam filele ramase neutilizate
din cel vechi.
Il
rog pe Ale sa faca toate formalitatile, in final incaseaza taxa,
ataseaza si chitanta, toata lumea pare fericita, inclusiv turcul care
inca nu pricepe daca-i de rau sau de bine ceea ce i se intampla. Bucuria
tampa ce ne-a cuprins s-a dovedit a fi si de scurta durata.
Asa
cum aveam sa constatam curand, suma estimata nu coincidea cu cea
stabilita deja prin consiliul de administratie, acesta fiind un secret
foarte bine pazit de cele doua secretare. Un secret atat de secret, ca
pana si ele au uitat de existenta lui. Suma, procedura de incasare, cat
si modul de compunere al dosarului de reexaminare, le fusesera aduse la
cunostinta de prin februarie, chiar de No1.
Noroc ca adjunctul a sesizat inadvertenta, in momentul in care a luat la verificat dosarul.
Cand
am primit invitatia de a ma prezenta in biroul directorului, pe tot
traseul am avut senzatia ca am consimtit participarea la un raport,
din care am iesit cu daune totale. Si asa, si cu banii luati.
(Va urma)
No comments:
Post a Comment