Tuesday, August 22, 2017

Searching for Sugar Man



Un cantaret din Detroit, ale carui texte sunt considerate de specialisti a fi mai bune decat ale lui Bob Dylan, insa ale carui planete nu s-au aliniat in aceeasi configuratie norocoasa, scoate  la inceputul anilor ’70,  doua albume
Desi remarcabile, ambele sunt  primite de publicul larg, cu indiferenta.   
Intr-o anumita circumstanta, o copie a albumului ”Cold Fact” ajunge in Africa de Sud- un stat boicotat de restul lumii, din cauza politicii de apartheid. 
Muzica, dar mai ales mesajele sale anti-sistem, devin  inspiratia unei generatii, iar Rodriguez devine, fara sa cunoasca acest aspect, o legenda underground. Statutul sau de vedeta il depaseste pe cel al  Rolling Stones sau  Elvis Presley.


Peste un deceniu, tot ce au stiut oamenii din Africa despre Rodriguez au fost albumele sale, o fotografie de pe un album si  povestea mortii sale, din seara in care, nemaiputand suporta umilintele publicului, isi incheie prestatia, zburandu-si  creierii.

De-aici  incolo va las sa descoperiti  singuri frumusetea  acestui  film, care merita vazut!   
Noi toti avem nevoie de astfel de povesti  fabuloase.  
 Aproape neverosimile.
Si poate una dintre cele mai frumoase povesti de viata ... 



Monday, May 15, 2017

Ganduri desperecheate

Ploaia ma gaseste uitandu-ma peste niste acte, pe o banca in parc, in timp ce astept sa se deschida portile acelei institutii la care ajungi doar cu invitatie oficiala si intri abia dupa ce bate ora exacta. 
Sunt invitata sa ofer un  punct de vedere legat de actiunile comise acum cativa ani de niste unii, care s-au imaginat vatafi pe tarlaua nimanui, si  pe care, la vremea aceea, am incercat, fara succes, sa le combat.
De vreo doi ani exersez detasarea de subiect, desi nu-mi iese mai niciodata.
De fiecare data imi amintesc in paralel, atat de mentinerea ostentativa pe pozitii a majoritatii acelora care au produs toate nenorocirile astea, cat si de moartea Zanei, de alienarea lui Kitz, de demisia Catiuskai, sau de plecarea Ciociosicai. Si impresia generala ca orice ai face, nici cel mai neinsemnat dintre acesti gainari nu poate fi oprit sa fenteze legea, pentru ca ei toti sunt dati cu praf de stele, si de aceea nu li se poate intampla nimic.
Motiv pentru care nu-mi explic  invitatia asta, venita atat de tarziu, si mult dupa ce lucrurile au inceput sa aiba o dinamica proprie.
Bine, sa nu exageram. Lucrurile nu s-au schimbat atat de mult incat sa abandonam ideea ca integritatea e un lux pe care nu si-l permite toata lumea. 
 Azi ma simt captiva altor epoci, imi doresc sa mai pot sa fumez macar o tigara, sa inhalez fumul ala nociv si sa ma eliberez de toate temerile. As vrea sa am iar curajul de altadata, cand nu gandeam de doua ori inainte sa-i dau dracului pe  toti, si-o faceam asumat, fara sa ma gandesc la consecinte. Care da, sigur ca exista!
Azi am chef s-o ard asa, un pic atee, pentru ca asa vreau. 
Eu nu am avut niciodata timp, niciodata n-am fost acum. 
Am fost cand prea devreme, cand prea tarziu. 
Cateodata aparem in vietile altora cand nu suntem doriti, apoi vine timpul potrivit, dar noi suntem deja altundeva. Radem ca prostii cand nu e cazul, dar suntem seriosi cand e de ras.
Poate ca drama nici n-ar exista daca nu i-am crea habitatul necesar. 
 

Am iesit din cladire cu o stare de spirit imperfecta, un amestec de regret si vag entuziasm.
Imi place ritmul in care ploua, ma face sa-mi doresc sa uit un pic de lume, iar lumea sa uite un pic de mine.
Orasul imi va murdari pantofii. Pantofii se vor razbuna pe mine si ma vor strange. Eu ma voi razbuna pe ei, dand cu ei in fiecare piatra mai rasarita pe care voi calca. 
Ce dracu' e  atat de gresit setat  la mine,  de chiar nu ma nimeresc niciodata in locul potrivit, la momentul potrivit? Tocmai azi, cand m-a lovit nihilismul, am fost pusa sa jur cu mana pe Biblie cum ca voi spune adevarul, si doar adevarul. 
Scot copia declaratiei de intentie (oare adevarul spus cu omisiuni ramane tot adevar?), si dintr-o data imi imaginez ca tot ce ating, se descompune in mii de bucatele si se pierde.
Pana la urma viata se rezolva ca si ecuatiile- cand aflam ce-i cu necunoscuta.



Wednesday, April 26, 2017

Prognoze mici si asteptari mari

Pentru ca am doar doua viteze- ori cad din pat si-ajung prea devreme (vezi ziua de ieri cand, cu masina, am ars in 10 minute, in loc de calorii, doar distanta pana la job), ori prea tarziu (vezi cazul de azi, cand am plecat cu un decalaj de vreo jumatate de ora, si-am ajuns si tarziu, si cu feng-shui-ul  avariat).
Urc  in tramvai, si pentru ca nu gasesc niciun scaun  pe care sa ma asez, ma pozitionez  in dreptul unui individ, lasandu-i totodata suficient spatiu de manevra. Atat  pentru a evita vreo coliziune frontala in eventualitatea in care si-ar fi amintit brusc ca trebuie sa coboare (shit happens),   cat si din reflexul  de a respecta zona de confort a celorlalti (ca nici mie nu-mi  surade  ideea de a mi se invada spatiul personal).
Si cum traversez  cu mai mult curaj orasul  daca am ceva de citit in geanta,  scot cartea si trec la treaba.  
Asta nu se traduce neaparat prin faptul ca as profita de distanta ca sa ma pun la curent cu gandirea vreunui Kant, ci doar ca-mi trece mai usor timpul, cu chestii usoare,  atat ca fond cat si ca forma. 
Din experienta stiu  ca oamenii se crizeaza din chestiuni diferite,  insa cuvantul-cheie al pensionarului zilelor noastre  este agresiunea verbala inutila. Fara a mai mentiona si faptul ca cei mai isterici sunt tot aia de care te tot impiedici, la orele la care populatia activa pleaca spre job,  sau se intoarce acasa sau incearca sa-si faca oarece cumparaturi.  
Asa ca nu ma mir prea tare cand sesizez ca nenea, care bifa cam toate variantele de mai sus, pare a se lupta cu dracii, in incercarea de a-mi comunice ceva. N-apuc  sa-mi scot la timp castile, si-astfel ratez esentialul. Dar  prind concluzia:
- La, la, la..., ca aici nu-i sala de lectura.
-                          Wtf?
Imi infranez ingrijorarea crestineasca de a-l intreba daca explozia de la Cernobal l-a prins pe-aproape, si-l rog sa puna pe repeat discursul, ca sa pricep  cu ce-am contribuit, de i  s-a aprins fitilul.
Nu se lasa rugat, si reia nervos:
-          Pai uite-asa! Tu citesti langa mine si daca domnul din spate te impinge, tu o sa-mi dai cu cartea-n cap. In RATB nu se citeste , ca tramvaiul nu-i sala de lectura.
Ad litteram. 

Primul impuls a  fost sa rad. Apoi sa-i enumar cateva nume de sfintisori, pe care ii citez eu mai des din memorie. Insa am crezut ca totusi n-aud bine, ca la gradul asta de imbecilitate, te  miri cum a ajuns la o asemenea varsta, fara sa incerce sa verifice cu briceta daca butelia are gaz.

Ma intorc  spre  cel din spatele meu, nu ca sa verific justetea rationamentului, cat sa ma asigur ca ala nu-i la fel de sarit din tren ca si asta.  Omul  ii trata profetiile, zambind cu indulgenta.
Asa ca ma intorc iar spre omul cu probleme, sa-l linistesc:
-                    -   Mai nene, bag seama ca dumneata ai prea multe preocupari aiurea. Daca pana la varsta asta nu ti-a cazut nicio carte in basca, sezi bland, ca inseamna ca esti imun la astfel de pericole!

I         In timp ce omul se pregatea sa trateze si mai acut problema, o tipa trage de siguranta si deschide un geam.  
         Ignorand pericolul iminent ce-l pastea de pe flancul meu, sare la  ea: 
     - Inchide geamul imediat, ca ma trag curentii la lucrare!  
      Nu stiu ce i-a raspuns tipa, ca inainte sa ma capitonez iar in casti, prin geamul deschis a patruns nitel aer rece si sunetul strident al unei ambulante. Care a sunat  ca un soi de confirmare a faptului ca ideea de a abandona interactiunea cu sonatul, a fost una buna.
     Dupa doua statii, nenea s-a ridicat si a eliberat ringul, prin coborare. 
    Totusi, dupa privirea admirativa pe care i-o arunca  tipei, unul cu tatuaj pe jambon, banuiesc  ca dansa  l-a cam facut din vorbe. 

     Da, stiu, o sa credeti ca m-am inmuiat. 
Si poate ca aveti dreptate.
 Dar se mai intampla cand ceea ce citesti, are titlul asta: